Fred @ School

6 – Festivaluri de Film #FilmLiteracy

Play Podcast
4 min. and 41 sec.

Cinematografia este gustată sub forma „expoziţiilor de artă”, care, în domeniul artelor scenice, sunt cunoscute cu precădere ca „festivaluri”.

Play Podcast
4 min. and 41 sec.

Inventată la sfârşitul secolului al XIX-lea, în epoca primelor expoziţii universale, cinematografia a fost legată, încă din primii ani, de ideea de a fi gustată sub forma „expoziţiilor de artă”, care, în domeniul artelor scenice, sunt cunoscute cu precădere ca „festivaluri”.

În 1910, era organizată, la Milano, prima manifestare publică la care au participat producători de filme italiene, franceze, germane şi americane. Cinematografia şi-a câştigat însă dreptul de a fi expusă, sub formă de produs artistic, în cadrul evenimentelor speciale organizate anual de-abia cu apariţia filmelor de lung metraj şi a filmelor sonore.

Primul festival de film a fost organizat în Italia, în 1932. Este vorba de celebrul Festival de film de la Veneţia. Acesta reuşea să satisfacă mai multe cerinţe: oferea posibilitatea de a aprecia filmele, servea interesele economice locale legate de turism şi cazare, crea un spaţiu special în care putea fi dezvoltată o piaţă a filmelor naţionale şi internaţionale, era un spaţiu de întâlnire al artiştilor din ţări şi culturi diferite şi facilita întâlnirile dintre artişti şi publicul larg, ocazie cu care publicul făcea cunoştinţă cu artiştii şi discuta cu aceştia.

Exemplul Veneţiei a dus la crearea Festivalului de film de la Cannes, Franța, în 1946, fapt ce a dat imediat naştere unei rivalităţi creative înfloritoare. În câţiva ani au apărut mai multe festivaluri internaţionale (precum cel de la Locarno, Elveția, în 1946, şi cel de la Berlin, Germania, în 1951), astfel că diversele iniţiative au convenit asupra unui set de reguli şi a unui calendar comun al manifestărilor internaţionale.

Încă de la primele ediţii, premiile au fost una dintre principalele atracţii ale festivalurilor, datorită atât prestigiului asociat cu festivalurile de marcă, cât şi recompenselor financiare care le însoţeau. Importanţa premiilor depindea de autoritatea juriului, constituit, de obicei, din personalităţi ale industriei cinematografice şi figuri marcante ale vieţii culturale şi artistice. Printre premiile cel mai des acordate la aceste festivaluri se numără cel pentru cel mai bun film, pentru cel mai bun regizor şi cele mai bune interpretări. De-a lungul anilor, multe festivaluri au încercat să profite de aura lor de eveniment monden, pentru a atrage atenţia mass-mediei şi a-şi crea un renume.

Nu trebuie să pierdem din vedere că, în ultimii zeci de ani, au apărut şi s-au impus festivaluri de film specializate, cum ar fi cel de la Oberhausen, lansat în 1955 şi dedicat scurtmetrajelor, Festivalul internaţional al filmului animat de la Annecy, fondat în 1960, sau Festivalul internaţional de film al noului cinema, fondat în 1965 şi dedicat cinematografiei „ţărilor emergente”. Alte exemple de festivaluri prestigioase, cu tradiţie, ar fi festivalul organizat la Karlovy Vary, lansat în anii ’40, în fosta Cehoslovacie, Festivalul de la San Sebastian, înfiinţat în 1953, şi Festivalul panafrican de film şi televiziune (FESPACO), organizat în Burkina Faso. În America de Nord, prestigiosul Festival internaţional de film de la Toronto se organizează din 1976, fiind actualmente o rampă de lansare a producţiilor hollywoodiene şi o piaţă extraordinar de importantă pentru vânzarea de filme din întreaga lume. Festivalul de film Sundance este dedicat filmelor independente.

Pe lângă cele menţionate, există zeci de alte festivaluri mici şi medii, care continuă să acţioneze ca un vector de dezvoltare a pieţei audio-vizuale şi de stimulare a economiei entităţilor administrative care le organizează. Aşa se explică de ce festivalurile, mici şi mari, au beneficiat întotdeauna de investiţii generoase din partea instituţiilor publice. De curând însă, declinul brusc al acestor investiţii publice a determinat festivalurile să-şi pună sub semnul întrebării însăşi raţiunea lor de a fi şi să caute noi modalităţi de a funcţiona. În încercarea de a ţine pasul cu vremurile, s-au depus eforturi pentru a crea programe dedicate unui public cât mai variat (de la producţiile comerciale la operele dedicate cinefililor) şi pentru a organiza aşa-numitele „laboratoare”, ateliere de lucru care rămân deschise tot anul, sub egida festivalului, şi care îşi propun să sprijine planificarea, dezvoltarea şi producţia de film cu specific aparte (opere de debut, coproducţii internaţionale, producţii sincretice şi altele).

 

Producător asociat: Aiace Torino http://www.aiacetorino.it/
Lectura: Mihail Somanescu, Adriana Salcudean
Muzica: Bensound – Brazilsamba (Composed and performed by Bensound http://www.bensound.com)

Now playing:
Other posts from  Fred at School
Featured Posts