Fred @ School

4 – Limbajul cinematografic #FilmLiteracy

Play Podcast
6 min. and 39 sec.

Cineaştii contribuie la crearea unui limbaj specific. Cinematografia este însă un limbaj de sine stătător, care funcţionează după reguli proprii.

Play Podcast
6 min. and 39 sec.

Toţi profesioniştii implicaţi în producţia de film îşi aduc contribuţia specifică departamentului propriu la crearea unui limbaj special, cel cinematografic. Acest limbaj împrumută elemente din alte arte: literatură, pictură, sculptură, arhitectură, muzică şi teatru. Este însă şi un limbaj de sine stătător, care funcţionează după reguli proprii.

Conform spuselor cineastului american Martin Scorsese, acest limbaj cuprinde cel puţin şase elemente: cuvinte, mişcare, lumină, sunet, timp şi ochiul spectatorului.

(Scenariul)

Cuvintele sunt legate de intrigă şi dialog, adică de scenariu. Numărul intrigilor şi cel al filmelor sunt aproape identice. În majoritatea dintre ele, avem unul sau mai multe personaje care vor ceva, care dau peste un obstacol şi care, mai apoi, caută o modalitate de a-l surmonta. Cel mai adesea, povestea este structurată în trei părţi, cunoscute drept acte: în actul întâi (numit expoziţiune), sunt prezentate personajele şi acţiunea, în al doilea (punct culminant), acţiunea progresează, personajele se dezvoltă şi se confruntă cu noi obstacole, iar în al treilea (deznodământ), acţiunea ajunge la final, care poate fi unul fericit sau nefericit.

Pe lângă poveste, majoritatea scenariilor cuprind şi dialog. Acesta este un element esenţial şi în literatură, însă, pe când în cărţi, scriitorii pot descrie orice doresc (de la acţiune la gânduri), în filme, dacă nu se apelează la comentariul din fundal, scenariştii trebuie să găsească o modalitate de a transmite multe informaţii şi prin intermediul acţiunilor personajelor, nu doar al cuvintelor. Iată de ce majoritatea experţilor în scrierea de scenarii insistă asupra unei reguli de aur a acestei îndeletniciri: arată, nu spune!

Reversul acestei situaţii se numeşte „expoziţie forţată” şi reprezintă o problemă semnificativă în multe filme. Un exemplu în acest sens ar fi discursul răufăcătorului, în care „personajul negativ”, care e pe punctul de a-l ucide pe protagonistul filmului, începe să-i spună acestuia motivul pentru care îl va ucide. Un alt exemplu ar fi atunci când, la începutul unui film, doi fraţi se adresează unul altuia folosind apelativele „frate” sau „soră”. Niciunul dintre aceste personaje nu vorbeşte într-o manieră credibilă. Replicile pe care le spun au doar rolul de a-i aduce la cunoştinţă spectatorului informaţiile de care are nevoie pentru a putea urmări intriga. Un scenarist sau un cineast bun nu-şi va pune personajele să vorbească aşa pentru a transmite asemenea informaţii. Să dăm doar un simplu exemplu: la începutul unui film, un personaj îl sună pe altul şi îi spune „Eu sunt”, la care celălalt zâmbeşte. În acest caz, nu e nevoie să-şi spună pe nume. Scenaristul a reuşit să evite vorbirea nenaturală şi a transmis spectatorilor că personajele se cunosc foarte bine.

(Mişcare şi lumină)

Pe lângă cuvinte, un film mai are nevoie de mişcare, lumină, sunet, timp şi ochiul spectatorului.
Mişcarea îi caracterizează atât pe actori, cât şi camera de filmat. Jocul actoricesc este un element-cheie şi în teatru, însă în film are un alt statut. Actorii de film au mai multe ocazii de a juca o scenă bine, graţie dublelor. Pe de altă parte, prim-planul, element care nu există în teatru, poate surprinde fiecare nuanţă a mimicii unui actor, necesitând mai multă atenţie.

Mişcarea şi lumina sunt esenţiale şi pentru camera de filmat. Conform spuselor lui David Bordwell, unul dintre cei mai cunoscuţi experţi în film, cinematografia modernă este caracterizată întocmai de utilizarea camerelor în continuă mişcare, chiar şi în scenele relativ liniştite. Lumina poate fi folosită în multe moduri: de exemplu, pentru a crea o atmosferă. Un exemplu relevant ar fi utilizarea umbrelor şi întunericului în filmele expresioniste germane din anii ’20 sau, mai recent, în multe din filmele lui Tim Burton.

(Sunet şi timp)

Sunetul joacă un rol esenţial în film şi poate fi utilizat pentru a ne oferi informaţii despre amplasamentul unei scene, pentru a impulsiona intriga, pentru a ne prezenta personajele din poveste sau pentru a crea atmosferă. Dacă sunetul face parte din acţiunea filmului (dialog, zgomot de uşi trântite, paşi), se numeşte sunet diegetic. Dacă sunetul nu aparţine acţiunii filmului, ca în cazul coloane sonore, se numeşte sunet non-diegetic.

În sfârşit, timpul este elementul esenţial din care sunt făcute filmele. Cineastul rus Andrei Tarkovski spunea că filmul nu este altceva decât o sculptură în timp. Pentru a obţine aceste sculpturi este nevoie de montaj. Această abilitate de a combina scenele în secvenţe este folosită de cineaşti pentru a comprima timpul şi a spune poveşti cu o durată mai mare decât a filmului. Graţie montajului, probabil cel mai definitoriu element al unui film, acţiunea acestora poate relata o perioadă care se întinde de la câteva zile din viaţa mai multor personaje (ca în filmul Poveşti din L.A.) la câţiva ani din viaţa unui singur personaj (ca în Cetăţeanul Kane) sau chiar la 3.000 de ani din viaţa mai multor fiinţe (ca în Stăpânul inelelor).

Într-adevăr, cineaştii trebuie să dea, adesea, dovadă de multă creativitate pentru a prezenta scurgerea timpului pe ecran. Printre tehnicile tradiţionale se numără defilarea paginilor dintr-un calendar sau imagini cu trecerea celor patru anotimpuri. Alte soluţii sunt mai îndrăzneţe, precum cea din filmul lui Stanley Kubrick, Odiseea spaţială 2001, unde un os aruncat în aer de un primat în timpuri preistorice devine, în scena următoare,  un satelit militar nuclear cu o formă similară, plutind în spaţiu, două arme despărţite de 4 milioane de ani, dar unite de puterea cinematografiei.

Ultimul element menţionat de Scorsese, ochiul spectatorului, se referă la contribuţia noastră activă, în timp ce urmărim filmul. Ce părere ne formăm când Kubrick ne face să călătorim patru milioane de ani într-o secundă graţie racordului dintre cele două imagini? Cum ne afectează acest episod modul în care percepem filmul? Mulţi experţi consideră că filmul nu este complet până nu este urmărit de spectatori, pentru că noi îi oferim sensul final, interpretarea noastră, influenţată de experienţele proprii. Celebrul cineast francez Jean Luc Goddard spunea cândva că filmul nu se află nici în camera de filmat, nici pe ecran. El este în spaţiul dintre acestea, acolo unde ne aflăm noi, spectatorii.

Cu alte cuvinte, nu urmărim filmele cu ochii regizorului, ci cu ochii noştri.

 

Producător asociat: University of Roehampton http://www.roehampton.ac.uk/home/
Lectura: Mihail Somanescu, Adriana Salcudean
Muzica: Bensound – Brazilsamba (Composed and performed by Bensound http://www.bensound.com)

Now playing:
Other posts from  Fred at School
Featured Posts